CASA PARINTEASCA
Fericitul întru pomenire, Arhimandritul Cleopa Ilie, parintele nostru duhovnicesc, s-a nascut în comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie, anul 1912. Parintii sai, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserica si de copii. Nu lipseau niciodata de la sfintele slujbe, faceau milostenie, se rugau mult împreuna cu copiii, si duceau o viata curata si bineplacuta lui Hristos. Casa lor era ca o biserica, asa cum povestea si Parintele Cleopa: ''Aveam o camera toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar si la miezul noptii ne sculam si faceam rugaciuni''. Nu se auzea între ei de înjuraturi, betie, desfrâu, judecati pentru avere si avorturi, ci viata de zi cu zi curgea lin ca o apa dulce de izvor, caci asa se mostenea din mosi-stramosi si asa era traditia crestina în partea locului. Nu întâmplator s-au nascut în aceasta zona, cu rânduiala lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini calugari, preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfântul Ioan cel Nou de la Neamt (1913-1960) si chiar Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul Parintelui Cleopa. Între acestia nu gresim daca îl numaram si pe vrednicul de pomenire, parintele nostru duhovnicesc al tuturor, Arhimandritul Cleopa Ilie. El a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povatui duhovniceste si a mângâia atât pe calugari, preoti si ierarhi, cât si multimea credinciosilor. Preacuviosia sa era duhovnicul si povatuitorul de obste al tuturor celor ce-i cereau rugaciunile si voiau sa urmeze lui Hristos, si a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru întreaga noastra tara. Casa parinteasca în care s-a nascut Arhimandritul Cleopa Ilie era ca o biserica vie, dar nu o înlocuia pe cea din sat, unde slujea vestitul preot de atunci, Gheorghe Chiriac. Caci, precum spunea însusi Cuviosia sa, locuitorii din satul Sulita ascultau de preotul lor ca de Însusi Hristos si nimic nu faceau fara sfatul si binecuvântarea lui. De aceea, viata de zi cu zi curgea firesc, biserica era plina de credinciosi, iar copiii, foarte numerosi, formau podoaba satului. Asa erau satele românesti în primele decenii ale secolului al XX-lea! Pentru aceasta si familia parintilor sai a fost binecuvântata de Dumnezeu cu zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru baieti si patru fete) au supravietuit. Parintii Tatal Dupa traditie, stramosii tatalui sau erau vestiti oieri, originari din comuna Salistea Sibiului, care, datorita persecutiilor religioase din secolul al XVIII-lea, au fost nevoiti sa paraseasca Ardealul si sa se stramute în Moldova, stabilindu-se în judetul Botosani. Din batrâni se astreaza aceasta amintire, ca au trecut Muntii Carpati în Moldova trei frati de o mama cu numele de familie Ilie. Unul dintre ei s-a stabilit în judetul Botosani, devenind stramosul Parintelui Cleopa. Al doilea, de asemenea mare crescator de oi, s-a stabilit în comuna Pipirig - Neamt, si a avut ca ultim urmas pe Grigore Ilie, care s-a mutat nu demult la Domnul. Al treilea frate s-a facut pustnic în Muntele Athos, unde a si raposat. Alexandru Ilie, tatal Parintelui Cleopa, s-a nascut în anul 1871, la 12 septembrie, în comuna Sulita - Botosani. El era un barbat înalt, tacut si bun gospodar. În anul 1902 s-a casatorit cu Ana Bercea, din satul vecin, Dracsani, fiind cununati la biserica din sat de vrednicul Preot Gheorghe Chiriac, care mai târziu avea sa-i boteze si pe cei zece copii ai lor. Alexandru se îndeletnicea îndeosebi cu agricultura, cu cresterea vitelor si cu negotul de animale, fiind numarat printre cei dintâi gospodari din sat. Aveau 150 de oi, peste 20 de vite mari si 30 de hectare de pamânt. Despre tatal sau, Alexandru, Parintele Cleopa zicea urmatoarele: ''Dumnezeu sa-l ierte pe tatal meu. Era un om înalt, plesuv, cu barba alba mare si foarte credincios. În fiecare sarbatoare se ducea cu copiii la biserica si ajuta pe cei saraci. Pe el nu l-a vazut nimeni baut sau înjurând sau fumând sau facând altceva dintr-acestea. Dimineata, când sa plecam la scoala, mama ne zicea sa mâncam ceva sau sa luam în traista. Dar tata zicea: ''Nu! Lasa-i, baba hai, ca n-or sa moara!'' Iar când veneam de la scoala, luam Sfânta Anafora si apoi mâncam. Fratii mei, mai cu seama fratele Mihai, nu mâncau nimic pâna nu terminau Psaltirea de citit. Pâna nu ne rugam un ceas, nu ne dadea de mâncare, nimic. Chiar daca nu era în post, zicea: ''Nu se manânca acum. Când vii de la scoala, la amiaza. Nu esti porc sa manânci de dimineata''. Nu stia carte, dar avea frica de Dumnezeu. Sa adoarma seara vreunul neînchinat? Sau sa stea la masa pâna nu zicea ''Tatal nostru''? Sau sa nu se duca Duminica la biserica? Sau sa auda c-a înjurat sau a fumat sau a furat ceva? Ca nu-l vedeai pe el cu acestea în veac. Avea o curea în cui, îi zicea ''Sfântul Neculai''. Daca te prindea cu ceva, fereasca Dumnezeu! El zicea: ''Mai, uite ''Sfântul Neculai''! Treci la rugaciune! Te-am facut cu doi ochi, stii carte, citeste Psaltirea si rugaciunile din carte!'' Odata, venind de la scoala, am gasit pe drum un ham. L-am luat bucuros si l-am dus acasa. Când m-a vazut tata, m-a întrebat de unde l-am furat. Iar eu i-am spus: ''L-am gasit si m-am gândit ca ne poate fi de folos''. Dar tatal meu mi-a spus hotarât: ''Du-te si-l du înapoi, ca nu l-ai pus tu acolo!'' El a fost în casa sfesnic. El a fost stapân peste noi''. Ajungând la vârsta de 72 de ani, Alexandru Ilie si-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la 23 februarie 1943. Mama Ana Ilie, mama Parintelui Cleopa, s-a nascut la 10 octombrie 1876 din parinti agricultori si buni crestini. În anul 1902 se casatoreste cu Alexandru, cu care naste zece copii. Dintre acestia, cinci copii - patru baieti si o fata - au intrat în viata monahala. Ana era o femeie simpla, mica de statura, fara carte, dar cu o memorie deosebita. Ea adeseori plângea, caci avea darul lacrimilor. Durerea ei cea mai mare era aceea ca aproape toti copiii i-au murit de tineri. Singurul care a supravietuit pâna la adânci batrâneti a fost Parintele Cleopa. Trei baieti si o fiica au raposat la manastire si ceilalti în satul natal. Cu toate acestea, a fost întarita de Dumnezeu cu darul Sau, ca sa-si poata duce crucea care i-a fost rânduita de Sus. Ramânând vaduva în anul 1943, a fost adusa de Parintele Cleopa la manastire si apoi tunsa în monahism la Agapia Veche în anul 1947, sub numele de Agafia. Dupa mai bine de douazeci de ani, în toamna anului 1968, la 15 septembrie, Schimonahia Agafia Ilie se stramuta la cele vesnice în vârsta de 92 de ani. Copiii familiei Alexandru si Ana Ilie Maria Era fiica cea mai mare a familiei Ilie. Ea s-a nascut în anul 1903. Fiind cea mai în vârsta dintre copii, ea a îngrijit pe fratii ei mai mici, dându-le o buna educatie. S-a casatorit în satul natal si a nascut o fiica. A ramas vaduva de tânara. Dupa putin timp i-a murit si fetita. Vasile S-a nascut în anul 1905, fiind al doilea copil din familie. Împreuna cu alti doi frati mai tineri, Gheorghe si Constantin - viitorul Parinte Cleopa - a pascut oile parintilor sai în preajma Schitului Cozancea din apropiere. Aici a avut povatuitor pe vestitul Schimonah Paisie Olaru, care era sihastru în padurile Cozancei. În anul 1929, Vasile intra în obstea Schitului Sihastria - Neamt, sub povatuirea marelui egumen Ioanichie Moroi. Dupa doi ani de nevointa si ascultare la oi, se muta la cele ceresti, în vara anului 1931. Gheorghe (Monahul Gherasim) S-a nascut în anul 1907. Era foarte blând, evlavios si întelept, însa foarte aspru cu sine. S-a format duhovniceste în Schitul Cozancea, fiind sub ascultarea Schimonahului Paisie Olaru. Apoi a intrat în obstea Schitului Sihastria spre sfârsitul anului 1927 si a fost calugarit sub numele de Gherasim. Era cel mai nevoitor dintre toti fratii sai, postind mult si rugându-se neîncetat. Stia Psaltirea pe de rost si o repeta zilnic, pascând vitele schitului. Dupa sase ani de viata monahala, îsi da duhul în mâinile Domnului, în toamna anului 1933. Profira S-a nascut în anul 1910 si nu a fost casatorita niciodata. Ea a dus greul familiei, lucrând la câmp si purtând grija de ceilalti frati mai mici. Odata, pe când prasea la câmp, simtindu-se bolnava, a rugat pe fratele ei Constantin (Cleopa) sa citeasca la Psaltire. Pe când el citea, Profira si-a dat duhul în mâinile Domnului. Constantin (Parintele Cleopa) S-a nascut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primara de sapte ani în satul natal. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanându-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a facut ucenicie duhovniceasca la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obstea Schitului Sihastria împreuna cu fratele sau mai mare, Vasile. Dupa trei zile de ispitire, au fost primiti în obstea acestui schit, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. Pâna în anul 1935, Constantin a pascut oile Schitului Sihastria, împreuna cu alti frati. Apoi este luat în armata în orasul Botosani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 si este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. Dupa aceasta face ascultare la oile schitului pâna în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si Antonie Olaru. În iunie 1942 este adus în schit si numit loctiitor de egumen, întrucât staretul Ioanichie Moroi era bolnav. În anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt. Dupa aceasta data este numit oficial egumen al Schitului Sihastria. În anul 1947, Schitul Sihastria, numarând peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar Proto-singhelul Cleopa Ilie este facut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim. În anul 1948, fiind urmarit de organele politice de atunci, se retrage pentru sase luni în padurile din jurul Manastirii Sihastria. În anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al Manastirii Slatina - Suceava si se transfera acolo cu 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria, în urma deciziei Patriarhului Justinian. În locul sau este numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu. La Manastirea Slatina întemeiaza o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Între anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage în Muntii Stânisoara, împreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, este readus în manastire, la porunca Patriarhului Justinian. În anul 1956, revine la metanie, iar în primavara anului 1959, se retrage pentru a treia oara în Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani de zile. În toamna anului 1964 revine în Manastirea Sihastria, ca duhovnic al întregii obsti, si povatuieste fara întrerupere atât calugari, cât si mireni, timp de 34 de ani, pâna la 2 decembrie 1998, când îsi da duhul în mâinile lui Hristos. Ecaterina Era a treia sora a Parintelui Cleopa. S-a nascut în anul 1914. Dupa ce a terminat scoala primara în satul natal, a intrat în monahism la Manastirea Agapia Veche, devenind rasofora, si s-a nevoit aici mai multi ani. Apoi s-a retras la Manastirea Agafton, din judetul Botosani, si a trecut la cele vesnice de tânara în aceasta manastire. Mihai Era al patrulea frate al Parintelui Cleopa. S-a nascut în anul 1917. Împreuna cu fratii sai a pastorit oile în poienile Schitului Cozancea mai multi ani. În anul 1934 a fost primit ca ucenic la Manastirea Durau, unde s-a nevoit câtiva ani. Apoi s-a retras la Schitul Cozancea si si-a dat duhul în mâinile Domnului, în anul 1940. Hareta S-a nascut în anul 1920. Urmeaza scoala primara în sat si îsi ajuta parintii la munca câmpului. Ca si ceilalti frati ai ei, se muta la Domnul din frageda vârsta, pentru a se bucura neîncetat cu cetele îngeresti. Alti doi copii Ana Ilie mai naste doi copii, al caror nume nu ne sunt cunoscute. Ei mor din pruncie, fiind înmormântati în cimitirul satului natal. ------------------------------------------------ II VIATA SI NEVOINTELE CUM A FOST DARUIT MAICII DOMNULUI PRUNCUL CONSTANTIN În primele doua luni dupa nastere, pruncul Con-stantin - viitorul Parinte Cleopa - era tot timpul bolnav. De la o vreme nu mai mânca aproape nimic si plângea zi si noapte. Toti erau îngrijorati de viata lui. Nestiind ce sa mai faca, mama lui, Ana, a fost sfatuita de batrânele din sat sa se duca cu pruncul bolnav la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu de la Schitul Cozancea, care era un mare exorcist si vindeca multi bolnavi cu sfânta rugaciune. Ajungând la chilia duhovnicului Conon, unde astepta multa lume, si-a spus durerea ei, plângând cu multe lacrimi: - Ce sa fac, parinte, ca acest copil de la o vreme nu mai manânca si plânge într-una? Ma tem sa nu moara. - Stii ce sa faci? Sa-l daruiesti Maicii Domnului! - Cum sa-l daruiesc Maicii Domnului? - Iata cum, a zis el. Ia o lumânare si un prosop, aseaza pruncul înaintea icoanei Maicii Domnului din biserica si zi asa: ''Maica Domnului, îti daruiesc tie copilul acesta care este bolnav! Fa ce stii tu cu el!'' Atunci mama pruncului s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, facând trei metanii, si, cazând în genunchi, a zis plângând: ''Maica Domnului, îti daruiesc tie copilul acesta al meu, ca este bolnav si plânge mereu. Fa ce stii tu cu el!'' Si l-a trecut de trei ori pe sub sfânta icoana. De atunci pruncul Constantin s-a facut sanatos. Aceasta a fost o adevarata minune a Maicii Domnului, iar din momentul acela Constantin nu a mai fost bolnav de moarte toata viata sa. Asa miluieste Maica Domnului pe mamele care nasc copii în frica de Dumnezeu. COPILARIA De mic copil, Parintele Cleopa avea multa evlavie la Maica Domnului. La unsprezece ani a învatat Acatistul Bunei Vestiri pe de rost, cum singur spunea: ''Eram la desfacat papusoi în tarina si aveam cartea de rugaciuni ascunsa sub panusi. Pâna când venea tata cu caruta cu popusoi, mai învatam un icos, mai învatam un condac. Si uite asa am învatat Acatistul Maicii Domnului''. Toti fratii sai iubeau înfrânarea de mici. Mama sa spunea ca le punea uneori carne în traista, când nu era post. Dar ei nu o mâncau, ci o dadeau la altii si mâncau putina pâine si ce mai aveau. Iarasi ne spunea Parintele Cleopa: ''Când eram mic si veneam de la scoala, treceam printr-un sat si, vazând ca baietii dau cu pietre pe o casa cu tabla rosie, am început sa arunc si eu. Profesorul a auzit, ne-a luat pe toti si ne-a tras câte o palma. Acum îi multumesc ca mi-a facut un bine si îl pomenesc la rugaciune!'' Spunea mama sa despre Constantin ca de copil ura cele lumesti si fugea de ele. Când s-a facut mai marisor si mergea cu oile, daca se întâmpla sa fie o nunta în sat si cânta muzica, nu trecea pe acolo, ci ocolea satul de departe si asa ajungea acasa! CU OILE LA SCHITUL COZANCEA În fiecare vara Alexandru Ilie facea stâna de oi pe dealurile si poienile din preajma Schitului Cozancea, la circa 5 kilometri departare de sat. Apoi încredinta oile celor trei feciori mai mari ai sai: Vasile, Gheorghe si Constantin, care cunosteau aceste locuri binecuvântate din frageda copilarie. Tot în aceasta parte se afla si chilia pustnicului Paisie Olaru, parintele lor sufletesc. Acest ieroschimonah s-a nascut în comuna Lunca - Botosani, în anul 1897, si s-a închinoviat în obstea Schitului Cozancea din apropiere, în anul 1922. Aici s-a nevoit 26 de ani într-o mica chilie pustniceasca, laudând pe Dumnezeu ziua si noaptea si mângâind multe suflete. Pentru aspra sa nevointa era cautat de multi credinciosi, pe care îi mângâia duhovniceste. De mici copii, Constantin si cu fratii sai mergeau deseori la Schitul Cozancea, fiind foarte iubiti de Parintele Paisie. Ei se îngrijeau sa cânte la strana, sa lucreze gra-dina si sa duca cele de nevoie parintilor batrâni din schit. Asa a fost rânduit de Dumnezeu ca aceste tinere vlastare sa se formeze sufleteste de mici, pentru marea nevointa calugareasca ce le statea înainte. Ori de câte ori aveau vreo ispita, alergau la pustnicul Paisie si îi cereau cuvânt de folos. Iar parintele îi sfatuia sa tina tacere permanenta, sa zica mereu rugaciunea ''Doamne Iisuse'', sa faca zilnic metanii, iar seara, dupa mulsul oilor, sa citeasca Psaltirea si Acatistul Maicii Domnului. Fratii fiind ascultatori, niciodata nu ieseau din cuvântul batrânului. Dar diavolul îi ispitea din ce în ce mai mult, ca nu putea rabda sa fie biruit de niste copii, care îl izgoneau cu puterea psalmilor. Pentru aceea multe ispite le facea vrajmasul. Odata, pe când cei trei frati se jucau între ei, din lucrarea vicleanului, unul a fost atât de tare lovit, încât toti credeau ca a murit. Altadata diavolul îi tulbura în timpul sfintei ruga-ciuni. Când se rugau noaptea, uneori dracii începeau sa faca zgomot în pod si sa grohaie ca porcii. La început, fiind mai mic, Constantin îi întreba pe frati: ''Voi auziti?'' Atunci fratele mai mare, Vasile, îi spunea: ''Stai linistit! Nu-l baga în seama! Lasa-l, mai, ca atâta poate!'' Vazând vrajmasul ca fratii îl ard cu rugaciunea si cu postul, le-a facut o ispita si mai mare. Într-o seara târziu, pe când toti trei se rugau în genunchi si citeau la Psaltire în jurul focului de la stâna, deodata au vazut o pasare straina, ca un vultur, mergând printre ei. Fratele mai mic, Constantin, fiind mai zburdalnic, a lasat Psaltirea si a zis: - Uite ce pasare frumoasa este aceasta! - Taci, roaga-te, si nu mai vorbi! i-a spus Vasile, fratele mai mare. Pe când Constantin privea la pasarea aceea ciudata, care era de fapt diavolul, deodata aceasta s-a aruncat în focul din vatra, facând zgomot mare si, risipind tot jaratecul, a aprins stâna. Din aceasta cauza au murit arse de foc mai multe oi. Apoi cu greu au stins focul si au adunat oile speriate de vrajmasul. Dupa aceasta au fugit la pustnicul Paisie si i-au spus tot ce au patimit de la diavoli. Batrânul a stropit oile si stâna cu aghiasma, iar pe cei trei frati i-a îmbarbatat sa nu se teama, ca diavolul este legat de Hristos si nu are putere sa ucida pe oameni. CUM S-AU IZBAVIT CEI TREI FRATI DE ISPITELE TINERETII Când erau toti fratii acasa, mama lor se îngrijea sa-i însoare, ca sa nu se duca la manastire. De aceea, le aducea fete tinere la claca, la depanusat porumb si la alte treburi, cu gândul ca poate se însoara vreunul dintre ei. Dar vazând ca nu erau interesati de ele, ea plângea si se amara foarte mult. Însa fratii, si îndeosebi Constantin, foloseau prilejul pentru a le povesti din Vietile Sfintilor si din alte carti bisericesti. Astfel, unele dintre ele au intrat în viata monahala, iar dupa aceea s-au dus si ei la manastire. Mai povestea Parintele Cleopa ca prin anii 1925-1926, tinerii din sat au hotarât sa tocmeasca doi lautari si sa joace în casa familiei Ilie, cum era obiceiul din batrâni. Alexandru si Ana, parintii sai, erau bucurosi sa-si vada feciorii jucând, ca sa-i laude tot satul. Într-o seara tinerii s-au adunat si au început sa cânte si sa joace. În clipa aceea fratele Gheorghe a vazut ca icoana Maicii Domnului de pe perete plângea si au înteles ca este pacat. Atunci cei trei frati, Vasile, Gheorghe si Constantin, iesind din casa, s-au ascuns. Vazând mama lor ca lipsesc, i-a cautat peste tot. Apoi, aflându-i, le-a zis: ''De ce ne faceti de râs în sat? Veniti si voi la joc!'' Dar Gheorghe, ascunzându-se putin, si-a taiat cu cutitul ghetele din picioare. Apoi a zis mamei sale: ''Cum sa vin la joc, mama, daca mi s-au stricat ghetele?'' În seara aceea parintii au înteles ca feciorii lor au ales alta cale în aceasta viata si i-au lasat sa slujeasca numai lui Hristos. Înca de acasa, fratii lui mai mari, Gheorghe si Vasile, se pregateau pentru viata de manastire. Se sculau la miezul noptii, faceau Utrenia, citeau la Psaltire si tineau post. Ei îl desteptau si pe Constantin, caruia însa îi era necaz ca-i strica somnul. Sora mai mare, Maria, intrase în Oastea Domnului si l-a chemat si pe Constantin, zicându-i: ''Hai si tu în Oastea Domnului, ca ai darul cuvântului si nu-i asa greu ca la manastire''. Atunci el s-a învoit. Noaptea urmatoare, când l-au sculat iarasi fratii la rugaciune, el a zis ca nu se mai scoala si nu mai merge la manastire. Apoi s-a culcat din nou fara grija. Mama lor muncea pâna noaptea târziu. Venind ea de la fântâna cu doua galeti de apa, a vazut în camera unde dormea Constantin un câine mare, care statea pe pieptul lui si îl lingea pe obraz. Atunci a strigat catre Vasile: ''Vai, Vasile, vino repede ca pe Costica îl manânca un câine!'' Atunci Constantin s-a trezit si a mai apucat sa vada doar coada unui câine mare, negru, care disparea. Vasile i-a spus: ''asta-i diavolul care se bucura ca nu mai mergi la manastire!'' Din clipa aceea, fratele Constantin nu s-a mai îndoit sa mearga la manastire si se scula noaptea la rugaciune ca sa nu mai vina câinele. CUM A ISPITIT DIAVOLUL PE FRATELE GHEORGHE În anul 1927, Gheorghe s-a retras ca ucenic la pustnicul Paisie de la Cozancea. Acolo facea ascultare de batrânul, lucra la gradina, cânta la strana si repeta mereu rugaciunea lui Iisus, mâncând o data în zi. Uneori mai statea si la Schitul Sihastria din Muntii Neamt. Odata însa, ispitindu-l vrajmasul si umblând dupa sfatul mintii sale, a intrat în chilie si a lasat pe masa aceasta scrisoare: ''Iarta-ma, Parinte Paisie, ca am plecat în padure pentru cinci zile, sa ma pocaiesc!'' Seara, citind batrânul scrisoarea, a zis: ''Acest lucru este din ispita diavolului si nu îi va fi de folos fratelui Gheorghe, caci a plecat fara binecuvântare!'' Pe la miezul noptii a batut cineva în usa chiliei sale: - Binecuvinteaza, Parinte Paisie, si ma iarta pe mine, pacatosul! - Cine esti tu? a întrebat batrânul. - Fratele Gheorghe pacatosul! - Cum se poate asta? Fratele Gheorghe este plecat în padure sa se pocaiasca pentru cinci zile! - Iarta-ma, Parinte Paisie, ca am gresit! - Dumnezeu sa te ierte, frate Gheorghe. Intra în chilie si spune-mi ce ti s-a întâmplat. - De mult voiam, Parinte Paisie, sa ma rog singur câteva zile în padure. Deci am luat Ceaslovul, Psaltirea, câteva lumânari si chibrituri si m-am ascuns în padure într-o groapa. Acolo am început a face metanii si a ma ruga cu lacrimi. Pe la miezul noptii aud lânga mine un glas înfiorator: ''Ce faci aici?'' Ma întorc putin si vad un arap urias, cu chip foarte înfricosator. Era vrajmasul! Apoi îmi zice: ''De ce ai plecat fara blagoslovenie?'' Atunci, cuprins de mare frica, am luat Ceaslovul si am fugit! Deci te rog, Parinte Paisie, iarta-ma pe mine pacatosul si ma primeste înapoi! Din ceasul acela fratele Gheorghe nu a mai facut nimic fara binecuvântare. CUM A FOST PRIMIT FRATELE GHEORGHE ÎN SCHITUL SIHASTRIA Spre sfârsitul anului 1927, Gheorghe a intrat în obstea Schitului Sihastria. Vazându-l mai râvnitor, egumenul l-a ispitit în felul urmator: l-a pus ca timp de trei zile sa stea la poarta schitului. Acolo el trebuia sa care un sac de pamânt în spate, zicând de 10 ori psalmul 50, dupa care sa se odihneasca si iarasi sa o ia de la capat. La capatul celor trei zile a venit egumenul la el si i-a spus: - Asculta, frate Gheorghe, cum mai este cu calu-garia? Viata calugareasca este grea. Trebuie sa postesti, sa te rogi, sa faci orice ti se porunceste, sa porti în spate osteneala calugariei, cu dragoste pâna la moarte. Ai sa ai rabdare sa traiesti în nevointa aceasta pâna la sfârsit? Fratele Gheorghe a raspuns: - Iertati-ma pe mine pacatosul, cu ajutorul lui Dumnezeu voi împlini dupa slaba mea putere tot ce mi se va rândui. Atunci egumenul l-a rânduit cu ascultarea la vitele schitului. PLECAREA LA MANASTIRE A FRATILOR VASILE SI CONSTANTIN În iarna anului 1929, dupa sarbatoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Vasile si Constantin s-au hotarât sa plece la Schitul Sihastria - Neamt, pentru a sluji toata viata lui Hristos. Dupa ce s-au rugat mult lui Dumnezeu cu post si metanii, au luat binecuvântare de la preotul satului si au spus parintilor gândul lor. Cel mai greu la aceasta despartire a fost pentru mama lor, Ana, care plângea mereu. Dar tatal lor îi zicea: ''Baba hai, lasa-i sa se duca! De ce nu am avut noi mintea lor când eram ca ei? Iata, mâine plecam la Domnul si ce ne-a folosit viata aceasta?'' La urma, fratii si-au pregatit bagajul. Însa nu au luat cu ei decât doua traiste în care aveau câteva haine, Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor, Ceaslovul, Psaltirea s doua icoane mari pictate, pe care le iubeau foarte mult: icoana Sfântului Gheorghe, si icoana Maicii Domnului care a plâns în casa . Apoi, îngenunchind, s-au rugat lui Dumnezeu si Maicii Domnului sa le binecuvinteze calatoria si sa-i învredniceasca de nevointa cea duhovniceasca. Pâna la marginea satului au fost însotiti de parintii lor, Alexandru si Ana, care lacrimau cu dragoste fireasca dupa copiii lor si nu se puteau desparti de ei. Copiii însa îi încurajau si le vorbeau de Hristos si de viata vesnica. Dar, vazând ca parintii lor nu se pot desparti de ei, fratele mai mare Vasile a început a cânta condacul de la Acatistul Mântuitorului Hristos: ''Aparatorul cel mai mare si Biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbavit de moartea cea vesnica, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurari nenumarate, de toate nevoile ne izbaveste pe noi, care strigam: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!'' Apoi s-au închinat, au sarutat mâinile parintilor, si au plecat spre Schitul Cozancea. În clipa aceea parintii lor au cazut jos si au început sa plânga în hohote. La Cozancea au stat o zi la bunul lor povatuitor, Schimonahul Paisie, care le povestea mereu despre pustnicii din Muntii Neamt, iar a doua zi au plecat spre Suceava, luându-l cu ei si pe fratele Gheorghe, care fusese în vizita la Schitul Cozancea. INTRAREA ÎN MANASTIRE SI ISPITIREA DUHOVNICEASCA Plecând pe jos spre Schitul Sihastria, fratii au facut primul popas la Manastirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Aici s-au închinat la moastele sfântului, au ascultat Sfânta Liturghie, au citit Acatistul Maicii Domnului si s-au odihnit peste noapte. Continuându-si drumul spre Schitul Sihastria, au facut al doilea popas la Manastirea Neamt, unde s-au închinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, ocrotitoarea manastirilor din Moldova. Apoi, intrând pe Valea Secului, s-au închinat la ctitoria lui Nestor Ureche si odata cu seara au ajuns la Schitul Sihastria. Dând slava lui Dumnezeu, erau fericiti ca le-a calauzit Maica Domnului pasii spre acesti munti binecuvântati unde s-au nevoit sute de sihastri de-a lungul secolelor. La manastire au fost întâmpinati de monahul Ilarion, economul schitului: - Ce doriti, fratilor? i-a întrebat el. - Vrem sa ramânem în manastire, parinte, si sa ne facem calugari. - Vreti sa va închinati viata lui Hristos? - Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvioase parinte. - Asteptati aici pâna vorbesc cu parintele staret. Auzind batrânul staret despre sosirea fratilor, i-a spus economului: ''Du-i la arhondaric, da-le ceva de mâncare si, începând de mâine dimineata, sa stea trei zile si trei nopti la poarta manastirii, sa bata fiecare cu batul în butucii de la poarta si sa zica neîncetat rugaciunea ''Doamne Iisuse'', fara sa le dati mâncare pâna a treia zi. Daca vor avea rabdare, îi primim în manastire''. Economul s-a întors la frati si i-a dus la arhondaric unde s-au odihnit. La miezul noptii au mers la Utrenie, iar a doua zi au fost dusi la poarta manastirii si s-au rugat toata ziua, lovind cu betele în trunchiul unui brad. Când loveau în butuc, ziceau si rugaciunea ''Doamne Iisuse'' . Calugarii si fratii treceau pe lânga ei, dar nimeni nu-i întreba nimic. Seara s-a reîntors economul si i-a întrebat: - Ei, fratilor, a zis ceva copacul? - Nu! au raspuns ei. - Nu-i este foame copacului? - Nu! au zis ei. - Iata, asa trebuie sa rabde calugarul în manastire! Mergeti la arhondaric si dupa ce va faceti pravila si canonul va odihniti putin. Apoi veniti la Utrenie. Urmatoarele doua zile au facut la fel. A treia zi, seara, a venit staretul Ioanichie Moroi în poarta manas-tirii, a binecuvântat pe cei doi frati, apoi i-a dus în biserica si le-a spus sa se închine la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, s-au spovedit începând cu viata din copilarie si au primit aghiasma mare si putina hrana, iar a doua zi s-au împartasit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. La urma fratii Vasile si Constantin au fost trimisi de staret la oi, iar fratele Gheorghe a pascut în continuare vitele. Dar, timp de trei luni, n-au avut voie sa se vada si sa vorbeasca unul cu altul. Asa au fost primiti în manastire acesti frati binecu-vântati de Dumnezeu si de Maica Domnului. PERSONALITATEA DUHOVNICEASCA A STARETULUI IOANICHIE MOROI Întemeiat în anul 1655 de catre un sihastru sfânt, Atanasie, împreuna cu ucenicii sai, Schitul Sihastria a fost dependent de Manastirea Neamt pâna în anul 1947, când a devenit manastire de sine-statatoare. Schitul a fost înnoit în anul 1734 de Episcopul Ghedeon de Husi si reînnoit în anul 1824, dupa rascoala eterista, de Mitropolitul Veniamin Costachi, pentru ca, dupa secularizarea din anii 1861-1863, sa ajunga aproape pustiu. În anul 1884, construindu-se o fabrica de cherestea în imediata apropiere a schitului, putinii sihastri s-au retras în alte locuri mai linistite. Doar un singur calugar, monahul Ionatan, a ramas ca paznic al bisericii acestui schit, timp de douazeci si cinci de ani. Pe atunci, la Sihastria se facea Sfânta Liturghie numai o data pe an, la 8 septembrie, de hramul schitului. În aceasta perioada, viitorul Ieroschimonah Ioani-chie Moroi, mergând în pelerinaj la Mormântul Domnului si apoi în Muntele Athos, a renuntat la familie si s-a facut monah la una din chiliile românesti din Athos. În anul 1900, a revenit în tara si a intrat în obstea Manastirii Neamt, având ascultarea de paraclisier. În anul 1909, Mitropolitul Moldovei, Pimen Geor-gescu, a hotarât desfiintarea fabricii de cherestea de la Sihastria si reînfiintarea schitului. În acest scop, Schimo-nahul Ioanichie a fost hirotonit ieroschimonah si trimis ca egumen în acest schit. Asa a renascut Schitul Sihastria, având în fruntea sa un egumen atonit foarte râvnitor pentru cele sfinte. Timp de peste 20 de ani, el a savârsit zilnic Sfânta Liturghie, fiind singurul preot slujitor. De asemenea, purta grija de buna crestere a ucenicilor sai si de toate cele necesare schitului. Facându-se cunoscuta nevointa sa, veneau la Sihastria multi credinciosi. Dintre acestia multi tineri cautau viata duhovniceasca, printre care s-au numarat si cei trei frati, Vasile, Gheorghe si Constantin, care au intrat în obstea acestui schit, întrucât doreau o nevointa monahala deosebita si cautau din copilarie un asemenea egumen si duhovnic iscusit. Începând din anul 1909 si pâna la sfârsitul vietii sale - anul 1944 - cât a fost egumen al schitului Sihastria, Protosinghelul Ioanichie Moroi a reusit sa faca din acest schit pustiu o adevarata sihastrie duhovniceasca, dupa modelul celor din Muntele Athos. Sfânta Liturghie se savârsea zilnic, Utrenia se facea la miezul noptii si celelalte slujbe, la vremea lor. Batrânul însa nu dadea binecuvântare de începerea slujbei pâna nu veneau toti fratii la biserica. Spovedania se facea saptamânal, în fiecare vineri, iar Sfânta Împartasanie se dadea de obicei la 30-40 zile, dupa râvna fiecaruia. Masa se dadea o data pe zi lunea, miercurea si vinerea, la ora 3 dupa amiaza, fara ulei, iar în celelalte zile se serveau doua mese cu ulei si brânzeturi, dupa rânduiala. La chilii, fiecare era dator sa-si faca canonul rânduit pentru calugari: 300 de metanii si 600 de închinaciuni, precum si citirea zilnica din Psaltire. Cei care nu veneau la Utrenie si nu-si faceau canonul, nu primeau hrana în acea zi. De asemenea, nimeni nu avea voie sa primeasca rude în chilie, sa aiba bani si sa vorbeasca cele lumesti. Toti calugarii din obstea schitului citeau Psaltirea si repetau rugaciunea ''Doamne Iisuse'' în tacere si smere-nie. Ba, erau cinci frati si calugari care stiau întreaga Psaltire pe de rost si o repetau zilnic. Fiecare se nevoia dupa putere. Unii mergeau cu hrana la pustnicii din paduri, iar altii se retrageau la bordeie în padurile din împrejurimi. Toate se faceau însa cu binecuvântarea egumenului. Dar si egumenul schitului, Protosinghelul Ioanichie, ducea o nevointa personala foarte aspra. Zicea Parintele Cleopa despre staretul sau: ''Întrucât savârsea Sfânta Liturghie zilnic, nu mânca nimic de luni pâna sâmbata, multumindu-se numai cu Sfânta Împartasanie si cu prescu-ra care se cuvine preotului slujitor. În aceste cinci zile egumenul venea la trapeza cu obstea si citea cuvânt de învatatura de la Sfântul Teodor Studitul. Însa sâmbata si Duminica, ca si în celelalte sarbatori mari, lua masa împreuna cu toata obstea''. Ne povestea Parintele Cleopa si o minune petrecuta cu staretul sau, Protosinghelul Ioanichie Moroi: În anul 1925, dupa îndreptarea calendarului, egume-nul Sihastriei era în mare îndoiala. Nu stia daca este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a închis în chilie si a început sa posteasca si sa se roage ca Dumnezeu sa-i dea un semn cum sa tina calendarul, pe stil vechi sau pe stil nou. Dupa aproape 20 de zile de post, vazând calugarii ca egumenul nu mai da nici un semn de viata, s-au gândit ca nu cumva sa moara din cauza postului. Atunci s-au sfatuit sa strice usa si sa-i salveze viata. Ierodiaconul Ghemnazie Pristav, fiind mai curajos, a scos usa chiliei din balamale cu tapina si l-a aflat pe egumenul Ioanichie cazut jos, foarte slabit, cu Psaltirea lânga el. Apoi, întarindu-se cu Preacuratele Taine si cu putina hrana, în trei zile si-a revenit si a spus fiilor sai duhovnicesti cât de multe si grele ispite a patimit de la diavoli în aceste timp de post aspru si de rugaciune. Uneori îl amenintau ca îl omoara. Alteori îl bateau cu toiege de foc. Odata, a vazut o ceata de diavoli cu culioane rosii, zicând: - Hai sa taiem pe batrânul acesta, ca vrea sa se faca sfânt! Apoi au strigat cu mânie asupra lui: - Cine ti-a spus tie ca astazi se mai fac sfinti? - Dar voua cine v-a spus ca nu se mai fac? le-a raspuns egumenul. În alta zi iarasi l-au amenintat: - Degeaba mai postesti, ca tot în mâinile noastre o sa cazi! Iar el le-a zis: - Eu am nadejde în mila lui Dumnezeu si în rugaciu-nile Maicii Domnului, ca ma voi izbavi de mâinile voastre! Dupa mai multe zile de post, a vazut deasupra sa în vazduh trei sfinti îmbracati arhiereste, care semanau cu Sfintii Trei Ierarhi. Cel din mijloc i-a zis cu glas ca de trâmbita: - Ioanichie, de ce te îndoiesti si nu faci ascultare? Nu stii ca neascultarea moarte lucreaza? Sau nu ai citit ca este mai mare ascultarea decât jertfa? Deci asculta de cei mai mari, ca nu vei raspunde tu de îndreptarea calenda-rului! Apoi, binecuvântându-l toti trei deodata, s-au urcat spre cer si nu i-a mai vazut. Din ziua aceea, batrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea calendarului. În timpul sau liber, staretul mergea cu fratii la ascultare, lucra în gradina, cerceta pe cei bolnavi si dadea sfaturi la credinciosii care veneau la schit. Cel mai bun sfat, pe care îl dadea adeseori ucenicilor sai, era acesta: ''Ma baieti, daca vreti sa va mântuiti, sa aveti frica lui Dumnezeu, sa va paziti mintea curata si sa nu uitati pe ''Doamne Iisuse''!'' Protosinghelul Ioanichie Moroi avea si darul facerii de minuni si uneori izgonea duhurile rele din oameni. Odata a fost chemat la Târgu Neamt sa sfinteasca casa unei familii de credinciosi. Cu el a mers si fratele Constantin Ilie. Dupa ce a terminat slujba de sfintire, cre-dinciosii l-au servit cu o cana de cafea cu lapte. Batrânul însa nu mânca niciodata în afara manastirii. Credinciosii insistând sa guste, staretul a spus: ''Iata, binecuvântez cana aceasta si daca nu veti vedea nici un semn, atunci voi gusta''. Binecuvântând cana cu lapte, imediat au vazut toti un sarpe învârtindu-se în cana si s-au spaimântat, zicând: ''Noi am pus lapte în cana, de unde este acest sarpe? Va rog sa ne iertati''. Batrânul atunci a spus: ''Acesta este diavolul lacomiei pântecelui!'' Si binecuvântând din nou cana, sarpele a disparut. La urma, gazda a aruncat laptele. Alta data, un frate din schit voia sa se duca la Târgu Neamt sa-si cumpere ceva pentru sine. Dar nu a luat bine-cuvântare de la staret. Mergând pe cale, sapte diavoli în chip de calugari, foarte groaznici la vedere, l-au întâmpinat si îl bateau cu bastoane de foc, chinuindu-l cumplit si fugarindu-l prin padure. Apoi, ajungând la schit, fiind urmarit de diavoli, striga în auzul tuturor: ''Nu ma lasati! Sapte fug dupa mine! Nu ma lasati! Sapte dupa mine!'' Fratii, prinzându-l, l-au legat si i-au spus staretului. Iar el i-a facut rugaciune de dezlegare de blestem si de izgonire a duhurilor necurate. Apoi a spus fratilor sa-l dezlege. Fratii însa i-au zis: ''Dar daca fuge iar?'' Iar staretul le-a raspuns: ''Nu va temeti. Daca l-a dezlegat Dumnezeu, nu-l mai tineti voi legat!'' Si asa cu rugaciu-nile batrânului, fratele s-a facut cu totul sanatos. Iata doar câteva din faptele minunate ale cuviosului ieroschimonah si staret Ioanichie Moroi, care a povatuit Schitul Sihastria timp de 35 de ani si a format duhovni-ceste numerosi tineri, în fruntea carora era si viitorul Arhimandrit Cleopa Ilie.